APEL PENTRU ȘCOLILE DIN PLOIEȘTI
Un spațiu neutilizat din curtea școlii poate deveni locul perfect pentru creativitate și sustenabilitate! Te întrebi cum? Uite o idee!
Un colț uitat din curtea școlii poate fi amenajat și transformat într-un atelier eco, unde elevii învață să repare obiecte, să creeze lucruri noi din materiale reciclate și să descopere cum pot reduce risipa. Cu uneltele potrivite, puțină imaginație și multă creativitate și energie, acest spațiu poate deveni un loc în care sustenabilitatea prinde viață.
Ce activități pot avea loc aici? Reparații pentru jucării sau poate chiar biciclete
Ateliere de upcycling: transformarea hainelor vechi, refolosirea lemnului sau a altor materiale
Lecții interactive despre reciclare și protejarea mediului
Iar lucrul cel mai atractiv? La toate aceste activități pot participa de la cei mai mici la cei mai mari, inclusiv profesori, părinți, bunici și voluntari din comunitate. Fiecare poate contribui cu idei, materiale sau pricepere, iar rezultatul va fi un loc prietenos cu mediul, unde lucrurile primesc o a doua șansă, iar elevii învață prin practică importanța sustenabilității.
Ce e de făcut? Asociația de părinți a școlii (din municipiul Ploiești) poate înscrie un proiect la „Sustenabil în cartier” și poate câștiga până la 5.000 de euro pentru amenajarea acestui spațiu și organizarea de activități educative.
Termen limită: 30 martie 2025!
💡Detalii despre program – https://www.fundatiacomunitaraprahova.ro/boardul-de-sustenabilitate/
🔍Ghidul de finanțare este disponibil aici – https://bit.ly/ghid-de-finantare-sustenabil-in-cartier .
✍Pentru a înscrie un proiect completează formularul de aplicare de aici – https://bit.ly/formular-aplicare-sustenabil-in-cartier .
Hai să redăm viață unui spațiu nefolosit și să-l transformăm într-un loc de învățare și creativitate pentru întreaga comunitate!
___________
Apelul de proiecte „Sustenabil în Cartier” este derulat de Fundația Comunitară Prahova și finanțat prin Boardul de Sustenabilitate, un program național dezvoltat de @Coca-Cola HBC România, prin platforma Dupa Noi, alături de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, cu PENNY Romania ca partener.