Au fost vremuri în istorie în care sarea era o resursă atât de prețioasă, încât era numită „aurul alb”, iar acolo unde era descoperită, se formau așezări omenești care creșteau și se îmbogățeau datorită acestei resurse. Așa a apărut localitatea Telega în 1562, pe un munte de sare, azi comună alcătuită din șase sate, în județul Prahova. Ocnele din Telega și Slănic – singurele din Muntenia la vremea aceea – asigurau tot consumul intern de sare, cât și cantități importante pentru export. Din Telega s-a extras sare timp de 330 de ani, până în 1900 când a fost părăsită și ultima salină deschisă ulterior, Doftana.
Dacă aurul alb își pierde importanța în zonă este și pentru că, din 1800, aici este descoperită o altă resursă, care a devenit mult mai prețioasă: petrolul. Aurul negru, de data aceasta, este cel care propulsează comuna Telega – în special satele Telega și Buștenari – pe un drum al progresului fulgerător. La început de secol XX aici vor avea loc banchete ale marilor industriași, evenimente la care uneori participă și familia regală, se construiesc căi ferate, șosele moderne, chiar un bulevard în pădure. Aici sunt primele sonde petroliere din lume, unele din ele încă mai există și sunt unice în lume, datorită faptului că încă funcționează pe un sistem mecanic de scripeți. Buștenari ajunge să fie numit un El Dorado românesc, reputație care a fost transmisă din generație în generație până în prezent și care a fost consemnată chiar și în literatură. Radu Tudoran, de exemplu, în romanul Flăcările,ficționalizează lumea satelor din această zonă cuprinsă de avântul exploatării de păcură, creând un personaj îmbogățit de pe urma țițeiului care își adapă calul cu șampanie.
Resursele însă, după cum știm bine deja, sunt epuizabile, iar unele nu sunt regenerabile. Așa este și cazul rezervelor de petrol, care, extrase excesiv din zonă, au scăzut până aproape de epuizare. Ascensiunea comunei a încetat, marile companii au dispărut și odată cu ele, locurile de muncă și afluxul de capital. Azi în Telega rămân doar câteva puncte de extracție a petrolului și o singură companie, OMV Petrom; rămân doar lacuri sărate cu un potențial neexploatat de stațiune balneo-climaterică, câteva atracții turistice mustind de istorie, un peisaj minunat de dealuri și încă ceva: oamenii. Oamenii devin acum principala și cea mai bogată resursă a comunei.
Aurul viu
Intrând în Telega, primul lucru pe care îl observi este peisajul: un peisaj de dealuri line, înverzite, proaspete, cu un aer care intuiește muntele aflat la doi pași.Apoi nu poți să nu remarci curățenia locului, casele îngrijite și gospodăriile frumoase, dintre care multe te anunță de la poartă că de acolo poți cumpăra flori. Chiar și văzute de la stradă, toate aceste case frumos întreținute spun că aici locuiesc oameni care apreciază și respectă locul în care trăiesc și că mediul nu este doar exterior, cu mediul în care te afli ești într-o relație. Iar dacă te oprești la școala nr. 1 din sat și intri, vei găsi nu doar o școală modernă, ci și pe cele două profesoare care nu se dedică doar copiilor, ci întregii comunități și cele care consideră în primul rând că oamenii sunt cea mai de preț resursă a locului.
Isabela Ciocănescu, directoare a Școlii nr. 1 din Telega și Monica Sîrbu, directoare și ea, dar a școlii din Buștenari, sunt membrii fondatori ai Asociației CERC Aurul Negru Telega. Aceste ultime două funcții au venit natural, în urma a mai multor ani în care au inițiat pe cont propriu o serie de activități și proiecte prin care să rezolve nevoi mai mici sau mai mari ale elevilor, școlilor și locuitorilor din comună pe de-a-ntregul.
Le găsesc în biroul de director al școlii din Telega vorbind despre un „proiect cu cercetași”. Isabela este însuflețită, Monica este mai retrasă. Isabela vrea să se apuce acum de acest proiect, se gândește unde poate face o tabără, ce activități ar putea avea, cum i-ar putea implica pe copiii din localitate; Monica este un pic reticentă, gândindu-se la timpul care nu le-ar ajunge pentru a se ocupa de tot, dar și la resursele de care ar avea nevoie. Isabela pare că are un motoraș care nu-i permite să fie altfel decât în mișcare, Monica are momente de gândire, în care cântărește și calculează totul în cap. Par foarte diferite inițial, până când ajung să-mi vorbească despre proiectele pe care le-au făcut deja, până când vine vorba de implicarea copiilor mai ales, dar și a adulților, până când motorașul Monicăi o face să scoată dosare cu idei ale copiilor, poze și desene. Îmi trec pe la urechi, pe repede înainte, mențiuni despre Micul petrolist, despre parcul din sat amenajat cu voluntari, despre ziua comunei și standul școlii unde au vândut obiecte, despre proiectele de la Țara lui Andrei, despre o fermă de prepelițe, despre Mușuroiul cu furnici, despre grădinița abandonată pe care au reușit să o obțină și să o renoveze.
Am deja atât de multe schițe de proiecte desfășurate aici, încât atunci când le cunosc pe Isabela și Monica și aud și de un proiect cu cercetași, nu mă pot abține să nu întreb de unde au energie și câte lucruri fac mai exact. „Sunt învățătoare, am clasa întâi, am 17 pitici în clasă, predau și la cei mari. Sunt directorul școlii din 2013. Am în grijă 3 școli și 5 grădinițe cu 6 grupe, în 4-5 sate răspândite pe dealuri. Și mai sunt și consilier, reprezentantul Asociației Aurul Negru. Măi dar sunt mamă, asta e cel mai important!”, îmi spune dintr-o suflare Isabela și pare să umple întreaga cameră. În plus, coordonează împreună și un program de after-school pentru pregătirea elevilor de clasa a 8-a pentru examene. Mie mi se pare că deja tot timpul zilnic pe care ți-ai putea imagina că îl are un om a fost consumat. Dar pentru ele nu e așa, timpul nu scapă printre degete, e și el o resursă din care poți extrage mai mult decât ai crede. Prin urmare îl exploatează la capacitate maximă de peste 7 ani, de când fac activități extra curiculare cu copiii, până au intuit că pot face și mai mult.
Începutul drumului care le-a adus acum în aceste roluri și care a generat o asociație se află în proiectul Mâini dibace. Acum vreo 7-8 ani aveau nevoie de un cd player în școală. Nu era o variantă pentru ele să ceară bani părinților, „la noi în școală nu se practică asta” și atunci, tot întrebându-se cum se facă, le-a venit ideea: ce-ar fi dacă ar face diverse obiecte de mână, cu copiii și părinții care vor să se implice și să încerce să le vândă la festivitățile de ziua comunei? Așa au făcut și au vândut suficient pentru a cumpăra chiar un dvd player, cu boxe cu tot. „ A fost cea mai serioasă activitate cu care ne-am dat seama că putem mai mult, că nu trebuie să așteptăm de la nimeni, pentru că nu putea nimeni să ne dea bani în primul rând”, spune Monica.
Acest „mai mult” a însemnat apoi abordarea celor de la OMV Petrom pentru a găzdui o vizită a elevilor în punctele lor de lucru. Au numit această inițiativă Micul petrolist, pornind de la istoria comunei în exploatare petrolieră: „în săptămâna Școlii altfel am avut o idee: ce avem noi în comună? Petrol. Hai să vizităm ceva. Și am fost la Petrom și am spus că vrem să vizităm. Au spus că nu se poate la pompe, dar doamna de acolo, Mădălina, a fost foarte drăguță și s-a gândit că putem face totuși ceva: venim noi la voi la școală, apoi vizitați sediul nostru.”Doreau să le transmită elevilor această identitate a localității, inseparabilă de aurul negru și să îi ofere și continuitate. Se gândeau deja la un soi de orientare profesională a copiilor, începând de mici.
Vizita lor a însemnat și începutul relației cu OMV Petrom și mai ales cu Mădălina Brașoveanu, Specialistul companiei în relații comunitare și dezvoltare comunitară. Acesta a fost momentul lor oportun. La sfatul Mădălinei, cele două profesoare au început să aplice cu proiecte la Țara lui Andrei, numele sub care compania oferă finanțări naționale în comunitate. Au înscris de-a lungul anilor 5 proiecte, au câștigat o singură dată. Cu celelate proiecte s-au clasat imediat sub linie, iar pentru unul din ele au câștigat totuși o participare la un curs de management în Țara lui Andrei. Cursul le-a schimbat traiectoria, le-a învățat cum să conceapă și să gestioneze proiecte, dar și cum să înceapă să gândească pe termen mai lung, să-și stabilească obiective și să evalueze riscuri.
Perseverența, dar și implicarea Mădălinei, nu le-a permis ca necalificările în Țara lui Andrei să le descurajeze sau să rămână fără niciun rezultat. Proiectul pentru un parc, de exemplu – Într-un sat petrolier ne dorim un parc modern, primul cu care au aplicat – a fost dus la capăt ulterior cu ajutorul primăriei și al implicării angajaților OMV Petrom ca și voluntari. Și-au dorit un parc și l-au obținut. De altfel, ambiția pare a fi o trăsătură caredevine atu în astfel de contexte. La fel și abilitatea de a vedea o nereușită nu ca un eșec care te oprește din drum, ci ca un stimul care te face să mai încerci ori de câte ori este nevoie: „Am aplicat apoi cu Mușuroiul de furnici – Idei mari de la cei mici, nu am câștigat. După aceea am aplicat cu Croitorașul iscusit – un atelier de croitorie în care să facem costume pentru serbări, pentru că nu toți părinții pot să facă costumele. Nu ne-am calificat nici acum, dar am fost imediat sub linie”.
Și într-un final a venit proiectul câștigător, Prepelița cu ouă de aur: „Obiectivul era să construim toalete pentru școala din Buștenari, și am creat o fermă de prepelițe în containere, pentru că trebuia să aplicăm cu o idee de afacere. Din care să scoatem bani pentru toalete. Ne-am gândit că folosind un container, la sfârșit îl putem alipi de școală și putem construi acolo toalete, pentru că nu există toalete în școală, ci în curte.” Au cumpărat containerul și 500 de prepelițe și au pornit ferma în curtea școlii, în timpul vacanței de vară. Urmau să vândă ouăle pentru a obține astfel fondurile pentru toalete. Dacă pentru toate celelalte inițiative desfășurate până în acest moment au avut câte un părinte, doi care se implicau, eventual câte un coleg profesor, poate doi, trei localnici care participau, în ferma de prepelițe s-au implicat 14 părinți, în mod organizat. „Aveam un program după care venea fiecare și hrănea prepelițele, făceau curat, foloseam pauzele dintre ore pentru același lucru, cu elevii (după începerea școlii, n.r). Apoi ei s-au organizat între ei și au decis să pună bani cu toții și să plătească practic o singură persoană care se ocupa de prepelițe. Am dezbătut cu profesorii idei de nume, obiective.”
Proiectul nu s-a finalizat însă cu succes: „nu a mers așa cum am preconizat, pentru că nu aveam cui să vindem atâtea ouă, neavând o asociație în spate, nu aveam voie să comercializăm în supermarketuri. Așa ne-a și venit prima oară ideea cu asociația.” Dar au încercat toată vara, fiecare din cei implicați a vândut ouă cunoscuților, soțul Isabelei le ducea colegilor de serviciu, au încercat să le vândă și angajaților Petrom, dar tot aveau prea multe. Până când nu au mai avut deloc, căci după începerea școlii prepelițele nu au mai ouat – sunt foarte sensibile la zgomot și la schimbări bruște, prin urmare iureșul de elevi le-a dat peste cap. Pe Isabela și Monica, însă, eșecul nu le-a demoralizat, containerul încă există, deci șansa unor viitoare toalete nu este pierdută: „De la început am identificat niște factori de risc și ne-am gândit că există posibilitatea asta – să nu facem ceea ce ne-am propus. Nu am reușit să ducem la îndeplinire obiectivul, dar pe viitor ne tot gândim că vom reuși să facem ceva acolo (…) fie cu ajutorul primăriei sau altfel.” Acesta este de altfel un alt atu pe care îl au – sprijinul primăriei. În toate fotografiile de la evenimentele lor din școală sau din afara lor, îl văd și pe primar. Doamnele râd și-mi spun că vine la absolut toate, chiar și la serbări, este și el un om implicat sincer în viața comunității, iar pentru o asociație acest lucru este foarte important. De altfel după cum punctează Mădălina Brașoveanu, de la OMV Petrom, este aur această implicare și deschidere a autorităților locale: „Faptul că au primăria alături, că le-au pus la dispoziție spațiul, că își doresc să încheie parteneriat e un exemplu de încredere, de angajament, de colaborare și nu de izolare, pentru că mulți au tendința să se izoleze.”
Lucrurile nu au fost de la început așa, sprijinul acesta a fost câștigat proiect cu proiect: „Avem primăria de partea noastră, pentru că au văzut că vrem să facem lucruri bune pentru comunitate. Ne sprijină în tot ceea ce facem, atât cât se poate din punct de vedere legal, administrativ. Am întâmpinat și oareșce greutăți din partea unor consilieri, nu că ar fi fost împotrivă, dar pe fondul necunoașterii.” Au fost și cei care au crezut că cele două femei urmăresc un interes personal și obțin un câștig din asta. Vor mai fi și alții, dar ele sunt convinse că „în general oamenii dacă știi cum să-i iei și să vorbești cu ei în așa fel încât să le arăți avantajele în folosul copiilor lor, ei se apropie de tine. Încet, încet or să vadă care sunt avantajele și pentru ce am făcut această asociație.”
Această asociație, CERC Aurul Negru Telega, a fost înființată în 2015 din mai multe motive și cu un singur scop: îmbunătățirea vieții localnicilor de toate vârstele, ceea ce înseamnă creșterea oportunităților pentru ei. Această idee a fost susținută de Mădălina Brașoveanu, specialistul Petrom și a fost pusă în practică cu ajutorul Fundației Comunitare Prahova. O asociație înseamnă în primul rând o formă de constituire legală, prin care se pot desfășura proiecte ample, care vizează un progres pe termen lung și prin care se pot obține fonduri din mai multe surse. Înseamnă independența comunei de sponsorizările punctuale și de o companie anume care poate acorda aceste sponsorizări. De fapt, Mădălina a mers pe această idee pentru că ea se încadrează perfect în viziunea OMV Petrom, companie care a renunțat la finanțările unice, punctuale, în favoarea unei strategii de dezvoltare comunitară eficientă: „Noi suntem o companie care lucrează cu resurse naturale, știm că aceste resurse sunt epuizabile, deci știi că trebuie să generezi alte resurse. Când mergi spre o zonă dezvoltată economic este o situație de câștig de toate părțile și interesul nostru este să ajutăm aceste comunități să se dezvolte. Dacă doar susții pe moment un lucru anume, dar fără a genera și alte resurse, sau fără a le îmbogăți pe cele existente, sau fără a ajuta comunitatea în sine să se dezvolte, rămâi acolo și atât.”
Pentru că Mădălina le cunoștea deja pe cele două profesoare,le încurajase proiectele în trecut șile văzuse evoluând, asociația i-a părut cea mai bună formă de organizare pentru ele. Însă mai era nevoie de un actor care să poată definitiva această idee, să o transforme din concept în practică. Fundația Comunitară Prahova, prin cele două persoane care o gestionează – Bianca X și Izabela X – este organismul care deține toate resursele pentru a putea realiza un astfel de proiect. Bianca și Izabela au conceput un training, cu întâlniri la două săptămâni sau lunare, în care viitorii membri ai asociației să învețe lucrurile de bază, de la noțiuni juridice până la comunicare și management de proiecte comunitare. Un fel de școală intensivă, cel puțin în plan, pentru că realitatea te obligă să fii maleabil să să găsești și alte variante, după cum spune chiar Bianca: „Când am scris proiectul Fapte bune care dăinuie, noi ne-am imaginat că o să fie cursuri ca la carte făcute, ne imaginam că aici o să fie mai multe persoane, că o să-i chemăm pe toți la noi la birou unde avem și o sală de curs și o să facem cu mai mulți oameni, pe comunicare, pe management pe toate nebuniile astea… Nu a fost chiar așa, ci au fost mai degrabă întâlniri de câteva ore odată, am pregătit niște materiale-suport (…) și pur și simplu au fost discuții libere, de învățare. Am povestit și la telefon, pe mail.”
Asociația este unul din proiectele punctuale care intră în fondul Fapte bune care dăinuie, fond creat de OMV Petrom și Fundația Comunitară Prahova prin care sunt susținute proiectele înscrise de CERC Aurul Negru Telega, dar și de o a doua asociație din comuna Gornet.
Asociația din Telega s-a închegat relativ ușor. Doamnele profesoare formau deja un grup de inițiativă cu un istoric de proiecte desfășurate în comună. Bianca le-a învățat tot ce înseamnă o asociație, misiune, nume și cum gândești un proiect la scară mai mare. Deja, ca asociație, cu fonduri din Fapte bune care dăinuie, dar și din alte surse, precum 2%, Isabela și Monica au reușit să obțină o fostă grădiniță abandonată și să o renoveze. Pe lângă sprijinul financiar obținut astfel, au beneficiat și de ajutorul oamenilor – foști elevi care s-au implicat și în trecut, părinți care le-au rămas alături: „Avem voluntari, părinți sau alți adulți care pot face diverse lucruri: tâmplărie și montat uși, instalarea centralei, nu spun nu când îi rogi.”
Acesta va fi sediul asociației și locul unde se vor desfășura activități pentru toți membrii comunității: „Am făcut în școală cusături, cursuri de chitară și origami. Cursurile erau ținute de voluntari și vrem să le facem în continuare, la sediu. Dar și activități de calificare profesională pentru adulți: croitorie, calculator și internet. Ideal ar fi să putem și să susținem centrul din diverse lucruri pe care le vom face acolo, să avem proiecte care să și genereze un mic venit, ca să putem susține totul. Întotdeauna trebuie să te gândești din timp și să ai o viziune destul de largă. De exemplu cursurile de croitorie pot da naștere unei croitorii sociale.”
Croitorie socială este o sintagmă pe care le ajută Bianca să o găsească. Tot ea le îndrumă ideile din când în când și le pune la dispoziție orice resursă are: de la un număr de telefon sau un email, până la a le explica cum pot depune o cerere de sponsorizare pentru a obține calculatoare. Cu Bianca se consultă aproape zilnic la telefon, pe orice problemă, nelămurire sau doar de dragul conversației, căci relația lor a ieșit de mult din structurile rigide ale unei relații strict profesionale. De altfel, rolul fundației comunitare, atât pentru asociație, cât și pentru companie, este redat de Mădălina de la OMV Petrom: „ Experiența lor ne ajută extraordinar de mult, este foarte greu la un moment dat să lucrezi atât de aproape cu fiecare organizație în parte, cu fiecare asociație și în fiecare din proiecte. Ar fi nevoie de mult prea multă energie (…)doamnele de la Telega au simțit apropierea de fetele din fundație, e un lucru extraordinar pentru ei să știe că oricând pot să pună mâna pe telefon și să o sune pe Binca sau Izabela, sau chiar și pe mine, să găsim împreună o soluție.”
După ce vor termina de amenajat sediul, doamnele profesoare au de gând să organizeze un eveniment de lansare. Vor să cheme pe toată lumea din sat și din comună, vor să organizeze concerte – au foști elevi care sunt acum instrumentiști în Câmpina sau mai departe și sunt convinse că vor veni, au foști elevi și părinți care au formații, au copiii din ansamblul folcloric și au o mulțime de idei pe care abia așteaptă să le pună în practică. După ce vor inaugura centrul, vor lansa și un apel pentru toți cei interesați: „După ce vom finaliza acolo, vom face un anunț printre copii, părinți, o să le povestim despre ce e vorba și ce vrem să facem și cine vrea să adere la asociație și să meargă alături de noi, este binevenit.”
Având în vedere că au început doar ele două, că au ajuns de la câteva activități extra curiculare la o asociație cu sediu și program, că au încă spijinul companiei, al fundației, al primăriei și implicareapunctuală a membrilor comunității, CERC Aurul Negru Telega are toate șansele să genereze o dezvoltare comunitară. Mai ales când cei care dau startul sunt încăpățânați, știu să facă față eventualelor eșecuri sau măcar să le ia în calcul, când limitele lor se întind departe și motivația e una sănătoasă: „Nu pot să spun că nu e greu, dar nu mă plâng, nu e nimic imposibil, important e să găsim resursele în interiorul nostru.”
