
O ediție încheiată cu succes: sute de elevi au descoperit știința prin proiecte educaționale inovatoare
Fondul Științescu Prahova, ediția 2025, s-a încheiat cu rezultate remarcabile, demonstrând încă o dată că investiția în educația nonformală și în învățarea prin experiență are un impact real în comunitate. Prin proiectele finanțate, sute de copii și tineri din județul Prahova au participat la activități interactive, experimente, ateliere și sesiuni de învățare care au transformat știința într-o experiență captivantă. De la laboratoare și cluburi de științe, până la explorarea naturii, escaladă sau energie verde, fiecare proiect a contribuit la dezvoltarea curiozității, creativității și spiritului de explorare al participanților.
Proiectul Nexus – Club de Științe implementat de Asociația părinților Elevilor Din Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” și finanțat cu 15.000 lei și-a propus să ajute elevii pasionați de științe să aprofundeze informațiile cu ajutorul experimentelor biologice, chimice, fizice, dar și prin sesiuni intensive de pregatire pentru olimpiadele de profil. 155 de elevi au participat activ la cele 24 de activități propuse în proiect, dar și la Târgul de Științe.
La grădina Zoologică Bucov, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova a implementat proiectul Exploratori în lumea animalelor, proiect finanțat cu 15.000 lei. 723 de copii au participat la activități de tip treasure hunt, prin care au acumulat cunoștințe referitoare la biologia speciilor din colecția Zoo și și-au dezvoltat abilitățile de orientare cu ajutorul hărților.
Proiectul Călător în lumea cunoașterii, implementat de Biblioteca Județeană Nicolae Iorga Ploiești și finanțat cu suma de 7.500 lei, s-a născut din dorința de a transforma biblioteca într-un spațiu de învățare non formal, deschis copiilor din comunitatea prahoveană. Prin participarea la activitățile proiectului, 754 de copii din ciclul primar și gimnazial au dobândit cunoștințe interdisciplinare, care îmbină lectura, știința, arta și experimentul, într-un mod atractiv și accesibil.
La Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”, Ploiești, proiectul Misiunea STEAM: Investigare, Experimentare, Inovare, finanțat cu suma de 13.102 lei, a crescut interesul pentru domeniul STEAM a 550 de elevi prin intermediul unor activități practice, demonstrații interactive și sesiuni de formare, care să demonstreze că științele exacte pot fi accesibile, atractive și captivante, nu doar teoretice.
Proiectul Escalada deciziilor bune, implementat de Clubul de turism și arte Escamonde Ploiești și finanțat cu suma de 7.500 lei, și-a propus să aducă escalada mai aproape de elevii de gimnaziu și liceu. Prin 18 cursuri de inițiere, 176 de beneficiari au învățat practic și mai ales sigur, cum se comportă un corp în cădere liberă și cum fizica, chimia și design-ul, îmbinate cu ajutorul tehnologiei, ne protejează viața în ascensiunile noastre. Iar meteorologia și geologia i-a învățat cum să se echipeze, în funcție de vreme și de locul unde vor escalada.
La Liceul Tehnologic „Constantin Istrati”, Municipiul Câmpina, prin proiectul FoodLab, finanțat cu suma de 11.390 lei, a transformat laboratorul de chimie într-un laborator culinar-științific. Prin 9 experimente biologice si chimice simple, 160 de elevi au lucrat în echipe, au devenit “detectivi ai alimentelor” și au învățat cum să analizeze alimentele pe care le consumă.
Proiectul Corpul nostru – micul laborator, implementat de Liceul Tehnologic „Teodor Diamant”, Boldeşti-Scăeni și finanțat cu suma de 1.930 lei, a transformat procesul de învățare într-o aventură fascinantă în lumea științei, pornind de la curiozitatea naturală a copiilor de a înțelege cum funcționează propriul corp. Prin 9 activități practice, au îmbinat știința cu jocul, experimentul și învățarea vizuală și au descoperit cum funcționează organele, dar și importanța unui stil de viață sănătos.
Prin proiectul Magia Științei în Școala Mea, implementat de Școala Gimnazială „Laurențiu Fulga”, Sat Fulga de Sus, finanțat cu suma de 7.491 lei, 80 de elevi din ciclul primar au descoperit că știința este distractivă, prin jocuri educative, experimente simple, programare vizuală, construcții din materiale reciclabile și activități de artă digitală.
Prin proiectul Forța care schimbă lumea, implementat de Școala Gimnazială Mihai Viteazul Boldești Scăeni și finanțat cu suma de 6.918 lei, 90 de elevi au învățat despre forțele care guvernează natura, care pun în mișcare obiecte și vietăți, care pot transforma pozitiv viața oamenilor și influența acestora asupra mediului.
Proiectul GreenEnergy4All_T&C, implementat de Școala Gimnazială Toma Caragiu Ploiești, finanțat cu 15.000 lei, a implicat 90 de elevi care au descoperit energiile regenerabile ca soluție practică pentru reducerea poluării și protejarea mediului.
Cele zece proiecte implementate în această ediție au demonstrat că învățarea devine mai eficientă atunci când este bazată pe experiment, colaborare și descoperire. Prin implicarea organizațiilor, școlilor și instituțiilor partenere, peste o mie de copii și tineri au avut acces la activități educaționale care le-au stimulat interesul pentru știință, tehnologie și protecția mediului. Încheierea acestei ediții marchează nu doar finalul unei serii de proiecte, ci și începutul unor noi pasiuni și oportunități de învățare pentru generațiile viitoare.
Fondul Ştiințescu – ediția 2025 este implementat în județul Prahova de Fundația Comunitară Prahova, susținut de Romanian-American Foundation și Federația Fundațiile Comunitare din România – FFCR, finanțat la nivel local de Colen Impex.

