Astăzi am avut bucuria de a susține o sesiune de informare dedicată Fondului Prahova pentru Educație – ediția a IV-a, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova – ISJ Prahova.
Le mulțumim reprezentanților Inspectoratului pentru deschidere, sprijin și găzduire, precum și tuturor profesorilor care au participat activ și s-au arătat interesați să transforme ideile lor în proiecte educaționale valoroase.
Am discutat despre etapele de aplicare, selecție și contractare, iar cadrele didactice au primit toate informațiile necesare pentru a începe cu încredere povestea propriului proiect.
Ne bucurăm să fim alături de o comunitate educațională implicată și gata să contribuie la un viitor mai bun pentru elevii din județul Prahova.
Vrei să dăm energie educației prahovene împreună? Atunci intră pe site-ul programului și află toate detaliile pentru a schimba comunitatea prahoveană prin educație!
____________
Fondul Prahova pentru Educație, ediția a IV-a, este un program de finanțare privată coordonat de Fundația Comunitară Prahova, finanțat de OMV Petrom, cu contribuția Poerner România, pentru a susține proiecte educaționale dezvoltate de către organizații neguvernamentale, unități de învățământ sau instituții publice din județul Prahova.