OMV Petrom a susținut amenajarea unui teren de sport în comuna Tinosu
OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a amenajat, prin intermediul Fundației Comunitare Prahova, un teren de sport cu suprafața de 800 de metri pătrați în comuna Tinosu. Terenul multisport este al treilea proiect susținut de companie în această comunitate, după parcul construit în anul 2021 și a zonei împădurite cu sprijinul voluntarilor, din anul 2019. Aceste investiții fac parte dintr-un parteneriat pe termen lung pentru dezvoltarea infrastructurii sociale și sportive a comunității și implementat cu ajutorul autorităților locale.
Adrian Nicolaescu, Director Administrativ, Rafinăria Petrobrazi: „OMV Petrom este un partener de încredere al comunităților în care își desfășoară activitatea. Noul teren este un exemplu de succes al colaborării noastre cu autoritățile și cu locuitorii din Tinosu. Sunt convins că acest teren de sport va atrage mulți amatori de mișcare și va deveni un centru de interes pentru locuitorii de aici, care beneficiază acum de o infrastructură sportivă modernă.
Le mulțumesc autorităților pentru sprijinul oferit, Fundaíei Comunitare Prahova și voluntarilor OMV Petrom care s-au implicat în realizarea acestui proiect.”
“De astăzi locuitorii Comunei Tinosu beneficiază de un teren de sport unde copiii și adulțíi pot practica mai multe sporturi în condiții foarte bune. Este o investiție cerută și așteptată de comunitate. Totul a fost posibil datorită implicării OMV Petrom care a dat curs solicitării noastre de sponsorizare, și prin intermediul Fundației Comunitare Prahova lucrarea a fost executată într-un termen foarte scurt. În numele comunității, mulțumesc pentru implicarea pe termen lung a unor parteneri de încredere, OMV Petrom și Fundația Comunitară Prahova.”, a menționat Andrei Iulian Gabriel, Primar Comuna Tinosu.
“Acest teren de sport este a doua investiție majoră pe care o realizăm în parteneriat cu OMV Petrom în comuna Tinosu. Credem în parteneriate pe termen lung și stim că doar cu o atentă planificare și cu eforturi comune putem schimba comunitățile în bine. Încurajăm atât copiii, cât și adulții să folosească noul teren de sport și parcul construit în 2021 și să se bucure de aceste două investiții importante pentru comunitate.” Bianca Dăniță, Fundația Comunitară Prahova.
Amenajarea terenului sportiv a prevăzut înălțarea acestuia și montarea unei suprafețe sintetice de joc. Copiii și adulții pot juca de acum înainte tenis, handbal, fotbal sau baschet. Cu ajutorul voluntarilor OMV Petrom, a fost amenajat spațiul verde și au fost revopsite elemente ale parcului aflat în vecinătate. Primăria comunei Tinosu a preluat parcul în administrația sa și va asigura iluminatul public precum și întreținerea acestor spații. Configurația finală a terenului a fost realizată de Fundația Comunitară Prahova, în funcție de selecția ofertelor pe criterii de calitate, preț și durabilitate, cu sprijinul Primăriei Tinosu.