Articol apărut în revista Lace by Loredana Chelba
Ianuarie este o lună a reflecțiilor. Ne uităm la ce am realizat într-un an cum nu am mai trăit până acum, în timp ce ne planificăm cele mai mici detalii prin care să ne îndeplinim noile obiective. Între cele două acțiuni, vă propun un exercițiu de imaginație, o poveste.
Într-o zi, un grup de săteni lucra pământul lângă un râu. Dintr-o dată, au văzut un bebeluș plutind pe râu în jos. Una dintre femeie s-a grăbit să salveze bebelușul și să îl îngrijească. În următoarele zile, sătenii au găsit mai mulți bebeluși plutind pe râu în jos. Cu efort și determinare au reușit să îi salveze pe toți. Dar în curând, un număr considerabil de bebeluși pluteau pe râu în jos. Toată comunitatea s-a implicat pentru a-i salva, și-au împărțit responsabilitățile: unii îi luau din apă, alții aveau grijă să fie bine hrăniți și educați, în timp ce alt grup se îngrijea să îi integreze în viața comunității. Deși nu toți bebelușii, care acum deveniseră foarte numeroși, au putut fi salvați, sătenii erau mulțumiți pentru că făceau tot ce puteau.
Nu după mult timp, însă, s-au simțit epuizați de toată această muncă de salvare. O mare dispută a pornit între ei: unii au propus să meargă sus pe râu să vadă cum ajung bebelușii pe apă. „Nu înțelegeți, a spus unul dintre oameni, dacă vom rezolva problema din amonte, nu vom mai avea nici un bebeluș înecat!” Alt grup a susținut că este nevoie de fiecare mână de lucru pentru a contribui la salvarea lor. „Riscăm prea mult, nu există nici o soluție salvatoare și, între timp, este nevoie să salvăm bebelușii!”
Dacă ai fi unul dintre săteni, tu din care grup ai face parte? Ai fi mulțumi să ai grijă ca bebeluși să trăiască o viață frumoasă? Te-ai duce pe râu în sus să cauți problema și să găsești soluții?
Fiecare dintre noi ajutăm mereu, constant, în jurul nostru, în numeroase moduri. Sunt atât de multe cauze care au nevoie de implicarea noastră și fiecare ajutor face diferența în viața cuiva. Este nevoie să ne unim forțele pentru a salva bebelușii de pe râu.
În acest început de an vă propun să ne luăm împreună puțin timp, preț de o cafea fierbinte, să ne aducem aminte că filantropia este atât despre cei pe care îi ajutăm cât și despre noi.
Între celelalte planuri și obiective pentru noul an, să ne planificăm modul în care ne vom implica pentru o schimbare, cum ne dozăm energia, timpul, banii și emoțiile, astfel încât să ne simțim bine în raport cu cel pe care l-am ajutat, nu neputincios pentru că nu am putut salva lumea.
Facem, astfel un pas de la caritate reactivă, prin care lăsăm algoritmii sau întâmplarea să ne convingă pe cine urmărim și pe cine ajutăm, către filantropie strategică, prin care căutăm conștient cauzele care sunt cel mai aproape de sufletul nostru, le ajutăm, punem întrebări, păstrăm legătura și povestim despre ele.
Nu este deloc ușor, dar nu există să „dai” pur și simplu. De aceea merită, ca până când ni se termină cafeaua, să răspundem la câteva întrebări care ne vor duce mai aproape de un răspuns.
Care sunt eroii și poveștile care m-au inspirat cel mai mult în copilărie? Care sunt personalitățile și întâmplările care mă inspiră cel mai mult acum?
De ce m-am hotărât, totuși, să mă implic să ajut, decât să folosesc timpul și banii pentru mine și familia mea?
Ce mă îngrijorează cel mai tare la comunitatea în care trăiesc? Ce îmi dă speranță?
Cine mai poate ajuta la rezolvarea problemei? Concret care ONG, care autoritate locală, cine din biserică, cine altcineva?
Cum ar fi cel mai bine pentru mine să mă implic? Să fac voluntariat, donez lunar sau cum altfel?
Pe cine mai pot inspira să se implice alături de mine? Pe care dintre prietenii mei, pe cine din familie?
Este un exercițiu de onestitate, prin care putem vedea atât de multe opțiuni de a ne investi resursele personale limitate pe care le avem, ca o alegere personală asumată. Până la urmă nu putem salva lumea, dar putem să ajutăm mai bine, cu mai mult sens, bucurie și împlinire.