Science Lab Comuna Tinosu
10 May 2022

Donăm inteligent, investim în viitor! Donează 2 ore din timpul tău pentru a fi alături de oameni ca tine, cărora le pasă, care observă și susțin acțiunile de impact din comunitatea noastră. 

 Anul acesta, Cercul de Donatori Ploiești a ajuns la cea de-a XIV-a ediție, iar până acum au fost finațate 37 proiecte, cu ajutorul a peste 500 de donatori persoane fizice și juridice.

Vino la Cercul de Donatori din 25 mai 2022, ora 18.00,  la Restaurant Cristal, să îi cunoști personal pe reprezentatii proiectelor susținute la aceasta ediție. Poti veni împreună cu prieteni care vor să ajute, dar poate nu au știut în cine sa aiba încredere sau poate nu au avut timp să se implice mai mult. 

Participarea este gratuită, completand acest formular => https://bit.ly/inscrierecerc14

Dacă dorești să susții cauzele, dar nu poți participa la eveniment, poți face donația ta în contul Fundației Comunitare Prahova RO61RNCB0205134889000001 deschis la Banca Comercială Română S.A.– Sucursala Prahova, cu numele proiectelor pe care dorești să le susții.

Proiectele susținute la această ediție sunt:  Mânăstirea Turnu are în derulare proiectul – Așezământul ”Leagăn Prins de Stele”: 3 căsuțe de tip familial pentru copiii cazuri sociale, fiecare dintre ele urmând să găzduiască câte 6 copii. Astfel, acești copii vor avea propriul cămin, în care se vor putea simți iubiți și vor avea acces la tot ceea ce ține de o educație normală astfel încât să se poată integra în societate și să își construiască un viitor mai bun. Copiii care se vor muta în aceste căsuțe provin din  centrele de plasament ale Direcției Generale de Asistență Socială Prahova, cu care  Mânăstirea Turnu colaborează de mai multă vreme, oferind prin cabinetul de stomatologie al așezământului consultații și tratamente gratuite copiilor orfani din județ. “Pentru a putea finaliza proiectul mai avem nevoie de suma de 19.000 lei, bani cu ajutorul cărora vom putea achiziționa mobila de bucătărie pentru toate cele 3 căsuțe în care vor locui 18 copii. Pentru bucătarii, avem deja obținute, prin sponsorizare de la Emag si NOD electrocasnicele care vor veni încorporate in mobilierul de bucătărie (plită prin inducție, cuptor electric, hotă, frigider, mașină de spălat vase, mașină de spălat rufe și uscător rufe).”  

Primii pași în gimnastica de performanță
Campioana mondială Corina Ungureanu și colegele ei antrenoare de gimnastică de la Club Sportiv Petrolul Ploiești participă la Cercul de Donatori pentru a strânge fondurile necesare amenajării unei săli de antrenament pentru grupele de copii mici și începători. În prezent, în cadrul CS Petrolul se antrenează în aceeași sală pentru performanță în gimnastică artistică aproximativ 80 de fete. În același timp, există cereri din comunitate pentru înscrierea în clubul de gimnastică artistică a copiilor cu vârste sub cinci ani, care au nevoie să se antreneze într-un spațiu separat. Acest spațiu există, fiind o sală acum neutilizată, care poate fi amenajată atât pentru antrenamentele grupelor de începători, cât și pentru antrenamentul gimnastelor de performanță care au nevoie de antrenamente specifice pentru partea artistică, dificil de realizat în sala oficială de gimnastică.Pentru a deveni o veritabilă sală de antrenamente, spațiul are nevoie de reparații, văruieli, mochetă, oglinzi, sonorizare și saltele. Suma necesară pentru toate acestea este de 10.000 lei. „Pentru a continua tradiția rezultatelor cat mai bune la nivel național și internațional, clubul nostru are nevoie de foarte multe aparate și dotări în sala de gimnastică. Aceste dotări ne sunt necesare pentru progresul copiilor și pentru siguranța lor în antrenamente . Din nefericire, toate cererile clubului către Ministerul Tineretului din ultimii 10 ani au rămas fără răspuns. Din 2010, n-am mai primit nimic pentru aparatele necesare micilor sportive.” Gimnastica de la CS Petrolul Ploiești are în palmares de-a lungul anilor medalii olimpice, titluri mondiale și europene, fiind sportul cu cele mai multe medalii dintre disciplinele olimpice din județul Prahova!  

Comunicare, empatie si suport
Proiectul este inițiat de medicul Raluca Mihaela Bercea, întors în țară după o experiența de lucru de 7 ani în sistemul medical din Norvegia, în colaborare cu o echipă de experți care vor participa – ca și inițiatoarea sa – ca voluntari la implementarea sa. O parte dintre cei implicați au experiență   de lucru in sisteme medicale vestice (Norvegia și Belgia). Proiectul presupune organizarea de ateliere de suport și inițiere în ceea ce privește comunicarea corectă dintre personalul medical, pacienți și aparținători, iar scopul este de a ridica presiunea de pe umerii personalului medical concomitent cu creșterea calității actului medical in favoarea pacienților. Atelierele vor fi susținute de către o echipă interdisciplinară, formată din medic, asistent medical și psiholog, cu suportul voluntar al cadrelor medicale din Belgia participante la proiect. Materialele predate vor avea la bază informațiile utilizate în sistemul medical belgian, ele fiind traduse și adaptate necesităților din România. Costul proiectului este de 7.500 lei, iar banii vor fi utilizați pentru traducerea și producerea materialelor de suport pentru ateliere, organizarea atelierelor, transportul și cazarea experților străini.

Despre Cercul de Donatori Ploiești

Cercul de Donatori Ploiești este un eveniment filantropic de strângere de fonduri organizat de către Fundația Comunitară Prahova prin care sunt susținute proiecte locale cu resurse locale.

 Despre Fundația Comunitară Prahova

În cei 9 ani de activitate am susținut 185 de proiecte județene și 37 burse, am implementat 21 proiecte comunitare și am ajutat 14 cazuri medicale cu suma totală de2.109.610 lei,împreună cu 95 de companii și fundații naționale și 1100 de donatori individuali. Fundaţia ComunitarăPrahova esteo organizaţie judeţeană autonomă, apolitică, non-profit, non-guvernamentală și nu se află sub influenţa niciunei companii sau persoane. Facem parte din Federaţia Fundaţiile Comunitare din România (http://ffcr.ro/), alături de alte 17 Fundaţii Comunitare, cu care colaborăm pentru a aduce în judeţul nostrum cele mai bune programe pentru dezvoltarea comunităţii.