Cercul de Donatori Ploiești

Înscrieți-vă aici: https://bit.ly/inscrierecerc14 pentru a ne reîntâlni cu prieteni vechi la un pahar de vin și pentru a susține împreună cauze locale care merită.
Ca de fiecare dată, donația nu este obligatorie!
Cercul de Donatori Ploiești este susținut de The Funding Network, Frederick Mulder Foundation și Asociația pentru Relații Comunitare.
***
Despre Cercul Donatorilor
”Cercul Donatorilor”, Arena Leilor pentru ONG-uri și potențiali donatori, este parte a mișcării internaționale ”The Funding Network” (TFN), ce a luat ființă în anul 2002 în Marea Britanie.
”Cercul Donatorilor” oferă persoanelor care doresc să determine o schimbare socială, oportunitatea de a se implica împreună pentru un impact vizibil și vizează crearea unei comunități conectate, cu oameni ce vor să susțină financiar proiecte sustenabile în care cred.
În Ploiești, Cercul de Donatori se organizează bianual din 2014. Dacă nu ai participat la nici un eveniment, poți simți atmosfera magică a actului de a dona împreună cu oameni ca tine pentru proiecte care merită, urmărind acest film scurt de prezentare:
Cum funcţionează Cercul de Donatori Ploiești?
Pasul 1. Selectăm. Membrii Cercului de donatori selectează proiecte care urmează a fi prezentate în cadrul evenimentului. Pentru ca un proiect să intre în selecție și să fie prezentat la evenimentul de atragere de fonduri, este nevoie ca leaderul să îl înscrie completând formularul de aplicație (pentru ediția curentă aplicațiile sunt închise). Urmărește această pagină pentru următoarele call-uri.
Criteriile de eligibilitate și de selecție sunt prezentate și în linkul de mai sus, acestea sunt:
Criterii eliminatorii:
1. Formularul de aplicație este completat integral iar actele solicitate sunt anexate;
2. Activitățile propuse se încadrează în perioada de 6 luni de la data evenimentului
3. Pregătirea unei prezentări de 6 minute care va fi susțină în cadrul evenimentului de finanțare
4. Bugetul solicitat se încadrează între 8.000 lei si 10.000 lei.
Criteriile de evaluare sunt:
I. Viziune și capacitate:
I.1. Există o nevoie reală în comunitate?
I.2. Există o implicare a beneficiarilor?
I.3. Activitățile propuse și rezultatele așteptate sunt scrise clar și cronologic?
II. Impact și sustenabilitate:
II. 1. După realizarea activităților, se poate face dovada rezultatelor?
II. 2. Este sau poate deveni un proiect pe termen lung?
II. 3. Cât de riscant este ca acest proiect să nu fie realizat?
II. 4. Ce schimbare în comunitate va genera?
II. 5. Poate deveni un model de bună practică?
III. Finanțare și parteneriate:
III. 1. Care este contribuția beneficiarului finanțării?
III. 2. Care este numărul de beneficiari ai proiectului raportat la costul investiţiei?
III. 3. Organizaţia/ Grupul de iniţiativă are un istoric financiar şi de activitate care o/îl recomandă?
Pasul 2. Ne întâlnim. În întâlnirea noastră, evenimentul Cercului de donatori Ploiești, fiecare proiect este prezentat 6 minute de către un membru al organizaţiei sau de către un beneficiar. După ce se prezintă proiectul, participanții la eveniment adresează întrebări despre proiect, timp de 6 minute.
Pasul 3. Donăm. Organizaţiile invitate ies din sală şi începem să ne gândim dacă am dona vreo sumă, cât şi pentru care proiect. Fiecare proiecte este susținut de către un ambasador, membru al Cercului de Donatori. Ambasadorul își prezintă motivația pentru care susține proiectul într-un scurt discurs adresat participanților și deschide donațiile cu o contribuție de minim 100 lei pentru proiectul pe care îl reprezintă.
Ca participant la eveniment poţi să te gândeşti cât ai vrea să donezi şi poţi plăti pe loc sau poți plăti în termen de o lună de la eveniment. Poţi să nu donezi nimic! Dacă însă decizi să donezi, trebuie să ştii că donaţia minimă este de 50 RON.
Pasul 4. Raportăm. Ne asigurăm că ajung la tine şi la toţi donatorii toate detaliile despre cei pe care i-am ajutat și modul în care proiectele au fost implementate. Astfel vom vedea cu toţii ce am schimbat împreună prin donațiile noastre.
Pasul 5. Ţinem legătura. Nu ne oprim aici. Ne reîntâlnim la un nou eveniment cu alte proiecte propuse de membrii Cercului de Donatori Ploiești! Dacă vrei, poţi să fii şi tu unul dintre cei care ne ajută să găsim oameni şi proiecte despre care tu crezi că aduc o schimbare în bine pentru comunitatea noastră şi poţi deveni membru al Cercului de Donatori!
Hai în Cerc!
Lista proiectelor finanțate până acum:
Editie | Nume asociatie/grup/persoana | Nume proiect | Domeniu | Suma primita |
ed 1 | Asociatia culturala ARTON | Magic orchestra | cultural | 1500 |
Asociatia pacientilor oncologici Romania (A.P.O.R.) | Caravana femeii | sanatate | 1500 | |
Liceul Tehnologic Administrativ si de Servicii Victor Slavescu | Sunshine | sport | 1200 | |
ed.2 | JCI Prahova | Lumineaza Craciunul persoanelor fără adăpost | social | 1700 |
Centrul de Resurse pentru Tineri A.I.D.C. | Banca pentru rechizite | social | 2000 | |
Biblioteca judeteana Nicolae Iorga | Povesti de viata | educatie | 1400 | |
ed3 | Asociatia Club Sportiv Aurora Băicoi | Club House Aurora Baicoi | educatie | 2050 |
Asociatia Club Sportiv Rotile Schimbarii | Caravana pt.mobilitate Rotile schimbarii | educatie | 2650 | |
Asociatia Sfantul Nicolae prietenul sarmanilor | Scoala prieteniei | educatie | 2600 | |
ed.4 | Familia lui Sorin si Ionut | Familia lui Sorin si Ionut | social | 4000 |
Urzeala Ionut Mihail | Transformam transformatoare, dăm Ploieștiului culoare | dezvoltare urbana | 2800 | |
Asociatia Victoria Gabriela | Sa o ajutam pe Victoria Gabriela | sanătate | 5000 | |
ed.5 | Asociatia Ai Carte | SCIENTIA | educatie | 5300 |
Costin Croitoru | Paza buna trece primejdia rea | educatie | 4800 | |
ed.6 | Claudia Iordache | Decembrie si o familie nevoiasa | social | 2850 |
Asociatia Niciodata Singur-Prietenii varstnicilor | Fularul de la bunica | social | 2750 | |
Fundația Comunitară Prahova | Youth Bank Ploiești | educatie | 2350 | |
ed.7 | Dana Constantinescu | Impreuna pentru Alexandru | social | 6950 |
Asociatia Overland for Smile | Caravana stomatologica-Zambet de copil | social | 4400 | |
Asociația Curcubeul Autismului Prahova | Terapia ABA | social | 4300 | |
ed . 8 | Masa Saracilor | Masa saracilor | social | 3900 |
Lidia Stoica/ Grup suport persoane cu cancer | Restart la Viata | sanatate | 3400 | |
Lili Maxim/ Grupul pentru Tine | Maria Radea | social | 4350 | |
ed. 9 | Mihaela Stroescu | Vreau sa mi aud viitorul | social | 7800 |
Asociatia Arca lui Norocel | Copii, educația si animalele | educatie | 2120 | |
APOR | Te rog, mama, ai grija de mine! | sanatate | 3220 | |
ed 10 | Zonta Valea Prahovei | Spune nu violentei! | educație | 4300 |
Teodor Roncea | Ploiestiul virtual | educație | 4000 | |
Organizația Umanitară Concordia | Vreau hainute pentru scoala | social | 4700 | |
ed 11 | Organizația Umanitară Concordia | Casa Eva | social | 5720 |
Impreuna pentru familia Iancu | Impreuna pentru familia Iancu | social | 6360 | |
ed 12 | Scoala Gimnaziala “Nicolae Bălcescu” Ploiești | Renovarea amfitreatrului scolii | educație | 4750 |
Denisa Voicu | Casuta cu povesti | educație | 3100 | |
Asociația Trambulina | Centrul Trambulina | educație | 4845 | |
ed 13 | Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Filipeștii de Târg | Renovare cameră senzorială | social | 5000 |
Psihoterapeut Irina Săcuiu | Vreau să mă fac auzit | educație | 4400 | |
Societății Culturale ATOM | Traversând Ploieștii | educație | 2900 | |
TOTAL GENERAL | 139.445 lei |