Chiar dacă nu putem schimba lumea, fiecare dintre noi ne dorim să trăim într-o lume mai bună!

Imaginează-ți dacă ar exista o modalitate prin care să îți poți direcționa ajutorul și donațiile pentru a rezolva problemele cu care comunitatea ta se confruntă! Sunt atât de multe cauze care merită susținute. De unde începi? În ce domeniu? Ce resurse ar fi necesare pentru a produce impact?

Vestea bună este că poți susține fără nici un cost cauzele în care crezi, proiectele și organizațiile care ajută în comunitatea ta! Niciunul dintre noi nu poate construi această comunitate singur, însă împreună putem face schimbarea de care este nevoie chiar la noi acasă.

Completează și depune până la 30 iunie 2020 Formularul 230 sau Declarația Unică cu datele unei organizații în care crezi și, astfel, va beneficia de 2% – 3.5% din impozitul pe venit realizat în 2019. Din 2020 toate organizațiile nonprofit pot primi până la 3,5% din impozitul pe venit!

Aceasta nu este o donație! Este alegerea ta de a direcționa parte din impozitul pe venit pe care l-ai plătit statului. În cazul în care alegi să nu direcționezi acest procent, întreaga sumă va fi virată către bugetul de stat!

Criza generată de Covid-19 ne-a arătat tuturor că acum, mai mult ca oricând este nevoie să fim uniți pentru a face față problemelor economice și sociale cu care ne confruntăm. Pentru a răspunde mai bine nevoilor din comunitate, Fundația Comunitară Prahova și-a reorganizat activitatea și am oferit ajutor acolo unde au apărut urgențe. Astfel, am donat către 9 secții ale spitalelor prahovene echipamente și aparatură medicală  în valoare de 215.000 lei (tuneluri de dezinfectare, injectomate, aparate de dezinfectare, dezinfectanți, mănuși, bonete, botoși, viziere, măști medicale de protecție FFP2 și chirurgicale, ochelari de protecție, combinezoane, halate ranforsate, etc).

Am susținut cu 85.000 lei organizații locale și grupuri de inițiativă care au ajutat cu pachete de alimente de bază și produse de igienă un număr total de 568 familii cu venituri foarte mici din Ploiești, Mizil, Boldești, Câmpina și Șotriile.

În cei 8 ani de activitate am susținut 165 de proiecte județene și 18 burse, am implementat 16 proiecte comunitare și am ajutat 9 cazuri medicale cu suma totala de 1.326.725 lei împreună cu 75 de companii și fundații naționale și 1000 de donatori individuali.

Vom continua să ajutăm, însă nu o putem face singuri!

Alege să fii parte din schimbarea în bine pe care o facem în Prahova!

Implică-te fără nici un cost și redirecționează o parte din impozitul pe venit pentru a susține programele Fundației Comunitare Prahova.

Cum vom folosi contribuția ta?

Întreaga sumă redirecționată va fi folosită în cele două programe:

1. Ajutor de urgență pentru familii vulnerabile, – persoane pentru care o pierdere cât de mică a veniturilor devine o problemă dramatică în întreținerea familiei. Ajutorul constă în pachete cu alimente de bază și produse de igienă.

2. Burse pentru elevi – acum mai mult ca oricând este nevoie să ajutăm tinerii care fac eforturi să exceleze într-un domeniu, însă resursele familiilor lor sunt din ce în ce mai puține.

Pentru detalii despre cum poți complete și depune Formularul 230 și Declarația Unică accesează http://www.fundatiacomunitaraprahova.ro/implica-te/ 

Mulțumim pentru implicare, mulțumim pentru că îți pasă!