Proiectul „Keep calm and Speak in Public!”

 


logo

Proiectul Keep calm and Speak in Public!” desfășurat în cadrul „Campionatului de voluntariat” ediția 2015, în care Fundația Comunitară Prahova a fost partener în implementare, a reprezentat o activitate cu un impact important în orașele Băicoi și Urlați. Prin Cursurile de Vorbit în Public, alături de voluntarii OMV Petrom, am dorit să venim în completarea eforturilor profesorilor și elevilor de a crea oportunități de dezvoltare și de valorificare a potențialului pe care tineri de liceul îl manifestă.

Au fost desfășurate cinci module la care au participat un număr total de 59 de elevi din cele două licee partenere, dintre care 33 au susținut prezentări până la finalul proiectului. Toti elevii participanți au dovedit prin discursurile susținute în cadrul evenimentului final că pot susține un discurs coerent și argumentativ, că a crescut încrederea în sine, dar și dorința de a se implica în viitoare proiecte de vorbit în public.

O continuare a proiectului Keep calm and Speak in Public!”, în același timp o activitate care a asigurat sustenabilitatea proiectului, a fost Tabăra „Keep calm and camp for public speaking!” în cursul lunii februarie 2015. Tabăra a fost organizată de către Asociația CERC Băicoi în parteneriat cu Fundația Comunitară Prahova cu sprijinul OMV Petrom în cadul Fondului pentru Inovare Civica administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societatii Civile și a adus împreună 20 de elevi din liceele din Băicoi și Urlați. Timp de 5 zile aceștia au participat zilnic la ateliere și activități de educație non-formală pentru dezvoltarea abilităților de vorbit în public.

Bianca Sârbu a spus despre activitățile „Keep calm and speak in public!” „Va multumim pentru timpul si rabdarea acordata si pentru ca v-ati gandit la acest proiect. Eu nu reuseam sa spun un cuvant in fata mai multor persoane si astazi am reusit sa vorbesc 5 minute,asta e clar un progres. Sunt sigura ca tot c am invatat aici o sa imi foloseasca in viitor.Multumesc inca o data si abia astept urmatoarea intalnire!”

Mai multe detalii pe pagina https://www.facebook.com/Speak-in-Public-516761748484134/.


 


foto 2 foto 1foto